De când mă știu mi-am dorit să cânt, iar visul copilăriei mele a fost să am o trupă. M-am rugat și mi-am canalizat mare parte din energie pentru realizarea acestui vis. Am făcut o școală de muzică, m-am implicat în trupa de închinare a Bisericii, am început să compun, iar când a sosit vremea am început să strâng oameni talentați și pasionați în jurul meu pentru a-mi vedea visul împlinit, acela de a-I canta lui Dumnezeu într-o manieră profesionistă și plină de reverență și de a-i binecuvanta pe alții prin muzica. Când am împlinit 18 ani si eram încă licean am găsit în dicționarul de latină cuvântul fides, care înseamnă credința, am pus în față PRO și inima mea s-a legat instantaneu de acest nume, PROFIDES. Cu timul am realizat că este mai mult decât un simplu nume, este o viziune, aceea de a trăi prin credință pentru Dumnezeu și pentru cei din jur.
Practic în anul 2006 cu ajutorul lui Dumnezeu am pus bazele trupei Profides, în luna ianuarie am avut prima repetiție cu un toboșar, un basist, un pianist si eu cu vocea și chitara acustică, iar din acest moment nu a mai existat nici o pauză în activitatea noastră ca și trupă. Chiar dacă au existat momente de răscruce, chiar dacă au existat despărțiri de prieteni care au plecat din trupa din varii motive, totuși Dumnezeu ne-a ajutat să trecem peste toate. In momentul de fața trupa este formată din David Calu la tobe, Pavel Avrămescu la chitara electrica, Robert Cîrtog la chitară bas și eu (Tony Berbece) la chitară acustică, pian și voce.
În decursul acestor ani am reușit cu ajutorul lui Dumnezeu să înregistram patru albume. Primul a fost înregistrat în 2008 și este intitulat De jos te strig. Din acest album amintim piesele Doar prin iubire, Stau din nou si evident piesa care a dat titlul albumului. Al doilea a aprut în 2010 și este intiulat Recunosc. Din acest album în mod special s-au remarcat piesele: Aș da orice (poate cea mai iubita și ascultata piesa de la noi), Inima, Recunosc si Unde aș fi. In 2012 apare cel de-al treilea album prin care ne-am propus să ne adresăm întregii națiuni prin piesa Cântec pentru România, care a și dat titlul albumului. Amintim de pe acest album piesele: Iubirea mea e tot, Sa nu te temi și Dar acum te-am gasit. În sfârsit, cel de-al patrulea a apărut în 2014 și este un album care îl cheama pe ascultător la o relație profundă cu Cristos, albumul este intitulat Tu îmi ești Prieten. În acest album am introdus și single-ul Dragostea, căruia i-am făcut și un videoclip prin care am pornit o campanie de promovare a Dragostei lui Dumnezeu așa cum o găsim descrisă in 1 Corinteni 13.
Urmează cu ajutorul lui Dumnezeu alte proiecte, un nou album, noi videoclipuri si noi concerte. Mulțumim pentru că ați parcurs scurta relatare despre existența noastră si vă dorim multa binecuvântare.
Cu drag,
Tony Berbece.